• Prima   /  Mass-media   /  Noutăţi  /  Regulamentul privind evidenţa plătitorilor de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat modificat prin Ordinul CNAS nr. 79-A din 18.06.2018

    Regulamentul privind evidenţa plătitorilor de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat modificat prin Ordinul CNAS nr. 79-A din 18.06.2018

     19.06.2018    2843 Accesări    

    În legătură cu operarea modificărilor în procedura de înregistrare a persoanelor fizice, care desfăşoară activitatea independentă în domeniul comerţului cu amănuntul, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 72 din 27.03.2018 cu privire la modificarea şi completarea unor ordine ale Ministerului Finanţelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 11.05.2018, nr. 150-155, art.633), Casa Naţională de Asigurări Sociale prin ordinul nr. 79-A din 18.06.2018 a operat modificări la Regulamentul privind evidenţa  plătitorilor de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat.

    Astfel, persoanele fizice menţionate se înregistrează ca plătitori de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat în baza cererii de luare la evidenţă  a plătitorului de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat şi buletinului de identitate. În calitate de cod fiscal se înregistrează codul IDNP.

    În acest context, certificatul privind înregistrarea în calitate de plătitor de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat serveşte ca document pentru confirmarea înregistrării ca plătitor de contribuţii pentru asigurarea individuală în sistemul public de asigurări sociale la înregistrarea activităţii independente la Serviciul Fiscal de Stat.

    Vizitatorii site-lui pot face cunoştinţă cu acest Regulament la rubrica Pentru plătitori de contribuţii / Regulamente/ Regulamentul privind evidenţa  plătitorilor de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat.

         Direcţia generală evidenţa contribuabililor

     

     

     
Arrow Prev

             

             

  

Arrow Next