• Prima   /  Mass-media   /  Noutăţi  /  Informaţie operativă privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat în anul 2017

    Informaţie operativă privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat în anul 2017

     16.01.2018    2457 Accesări    

    Conform Raportului operativ privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat, în anul 2017 în bugetul asigurărilor sociale de stat au fost acumulate venituri în sumă de 17820,3 mil. lei, ce reprezintă o executare a prevederile anuale (17663,6 mil. lei) la nivel de 100,9%.
    Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii s-au acumulat în sumă de 11865,6 mil. lei sau 102,0% comparativ cu suma anuală precizată de 11627,6 mil. lei. Față de indicatorul respectiv, realizat în anul 2016, suma contribuțiilor de asigurări sociale de stat acumulate în anul curent a înregistrat o creștere cu 1829,0 mil. lei sau cu 18,2%.

    Transferurile de la bugetul de stat s-au finanţat în sumă de 5941,0 mil. lei, în corespundere cu cererile de finanţare, din care:
     - 5042,4 mil. lei - destinate plăţii  prestaţiilor de asistenţă  socială şi altor plăţi, care conform legislaţiei sunt finanţate din bugetul de stat. Acestea au constituit 98,4% din suma anuală precizată pe anul 2017 de 5124,9 mil. lei, și sunt cu 1367,0 mil. lei (37,2%) mai mari față de perioada anului precedent;
     - 898,6 mil. lei – destinate pentru acoperirea deficitului de venituri proprii.

    Cheltuielile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat în perioada raportată au fost executate în sumă de 17616,1 mil. lei sau 99,0% comparativ cu suma anuală precizată de 17789,9 mil. lei.
    Față de indicatorul respectiv realizat în perioada anului 2016, suma cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat în anul de gestiune a fost mai mare cu 2651,4 mil. lei sau cu 17,7%.

    Casa Naţională de Asigurări Sociale şi-a onorat integral obligaţiile financiare faţă de beneficiari şi toate tipurile de prestaţii sociale au fost finanţate în volum deplin, fără restanţe.
    În anul 2017, veniturile totale au depăşit cheltuielile totale executate ale bugetului asigurărilor sociale de stat cu 204,2 mil. lei.
    Soldul mijloacelor băneşti la conturile CNAS la situaţia 1 ianuarie 2018 a constituit 330,5 mil. lei.

                                               Direcția planificare bugetară

     
Arrow Prev

             

             

  

Arrow Next